Dulci nimicuri II.

2. Trandafiri

I wanna lay you down on a bed of roses

for tonight I sleep on a bed of nails

Deobicei, razele soarelui care intrau pe fereastra camerei mele erau mai strălucitoare. Dar, acum, parcă sunt acoperite de o umbră care nu vrea să le scoată la iveală. Pur și simplu o umbră egoistă. Recunosc că n-am starea necesară de a mă ridica și de a țipa cât mă țin plămânii că vreau lumină pentru simplu fapt că...nu mai pot.

Vaza roșie de lângă geam, umplută cu trandafiri artificiali, unii pictanți de mine, avea una geamănă în care stătea un mic buchet tot de trandafiri, rozii, naturali, care mă amețeau cu parfumul lor. Îi iubeam la fel ca pe tine. Țin minte și acum, de parcă ar fi fost ieri când mi i-ai dăruit pe holul încă neaglumerat, cum m-ai privit cu ochii tăi albaștri, cum mi-ai zâmbit bucuros de parcă m-ai fi găsit în acel moment într-o mare de păpuși, cum m-ai lăsat să-ți sărut tandru obrajii, să-ți miros parfumul, iar apoi să mă strângi la pieptul tău într-un mod tandru. Nu trăisem o asemenea emoție până atunci. Și asta doar pentru că, abia atunci realizasem că mă îndrăgosteam de tine. Am fost doar prea egoistă sau poate încăpățânată ca să recunosc.

-Mai stai mult în pat?

Emm mă privea din ușă. Cu părul ei de un blond murdar, în valuri și cu ochii de chihlimbar, mari încerca să mă citească, iar și iar. Dar nu reușea. Preferam să rămân în continuare o carte închisă, încă nedescoperită, proaspătă, virgină. Știam că deschizându-mi sufletul aveam să sufăr iar și iar și iar.

-Încă puțin.

Zâmbi pur și simplu și intră în cameră ca într-o mică inspecție. Cotrobăi cu privirea fiecare colțișor până văzu cum priveam în gol fereastra cu o singură vază lângă.

-Îți e dor de ei?

Mă lovi sub centură cu aceiași brutalitate elegantă, infantilă. „Da!”, îmi venea să țip și să plâng în hohote, dar n-am făcut-o. Am rămas stăpână pe situație, încercând să-mi înăbuș un oftat. Ea știa răspunsul fără să mai întrebe însă își făcea datoria.

-Nu, am mințit.

-Te las atunci să te trezești cum trebuie. Ne vedem jos.

Am afirmat cu o singură mișcare a capului și am așteptat ca ea să iasă. Eram oare egoistă când încercam să o mint? Cu pași leneși m-am îndepărtat de pat și am căzut lângă pervaz cu privirea ațintită undeva spre grădină. Puteam avea câți trandafiri vroiam, eram cât se poate de conștientă de acest lucru, însă niciunul nu ar fi avut sentimentul de atunci. Pentru mine, unul din grădină era o simplă plantă, frumos mirositoare care îmi plăcea, dar nimic mai mult.

Am pus încet capul pe pervaz privind locul unde a fost vaza. Acum, îmi părea un simplu loc, neimportant. Era o parte din arhitectura camerei pentru a o face să arate simetric. Ce iubeam dispăruse subit la fel ca el. Dacă ar fi știut cât de mult a însemnat...