Scrisoare de cartier

un nou cantec people :)

Priveşte în urmă din nou şi din nou
Când crezi că tot ajungi într-un cavou,
Calcă pe frunze pătate de timp
Şi fă-ţi singur un anotimp,
Ai grijă că lumea te priveşte de sus
Fereşte-te mereu de alunecuş.
Fată de cartier şi un băieţaş la fel,
Tu scrii mereu o poveste altfel.
Hai, fă un nou început plin de plictis
Iar eu promit că vezi totul pe gratis.

Refren: Scrisoare de cartier, asta e povestea,
Când fugi, cazi şi prinzi dragostea.
Scrisoare de cartier plină de mister,
Hai, că ne vedem diseară la parter. X2

El te ia de la mămica în plin război
Şi nu reuşeşti să mai faci tărăboi,
Ai văzut şi tu că tot îl iubeşti
Nu mai încerca să te fereşti.
Ea te vrea pentru ce eşti
Mereu te crezi tare ca o citeşti,
Lasă fiţele şi treci pe ring
Căci plus cu minus mereu se ating.
Ai vrea să spui că nu, nu mai este timp,
Şi totuşi…rămâi la fel de scump.

Refren: Scrisoare de cartier, asta e povestea,
Când fugi, cazi şi prinzi dragostea.
Scrisoare de cartier plină de mister,
Hai, că ne vedem diseară la parter. X2

O fată şi un băieţaş de cartier,
Priveşte-i atent şi spui că sunt la fel.
Nopţi pierdute într-un apartament
Cu atingeri şi comportament,
Nu-ţi uita propria noapte albă,
Ea rămâne apa ta vitală.
Pentru ea, eşti mai mult decât crezi
Deci staţi mai mult timp trezi.
Încheie povestea şi pune lacătul,
Nu te mai uita şi uită-ţi păcatul.

Refren: Scrisoare de cartier, asta e povestea,
Când fugi, cazi şi prinzi dragostea.
Scrisoare de cartier plină de mister,
Hai, că ne vedem diseară la parter. X2

Hey, tu!

Poi, cum sa spun, dar eu scriu si cantece uneori :))..si m-am gandit sa pun cel mai nou cantec la vedere :D

Hey, tu!

Te trezesti dimineata si el nu mai e,
Iti bei cafeaua si fumezi o tigara uitata
Cand te-ai gandit ca el nu mai e,
Te-ai simtit din nou abandonata.

Refren:
Hey, tu! De ce ai plecat?
Nu stiai ce inseamna sa devii rece?
Hey, tu! Vezi ca nu-s ceva de aruncat.
Nu-s nici macar un treisprezece.
Si tot de ghinion te plangi,
Hey, tu! Nu poti sa ma mai ajungi!

Tigara se termina in tabachera,
Dar citesc o carte buna.
Nu te teme, nu e chiar adultera
Si da, stiu, uneori chiar sunt nebuna.


Refren:
Hey, tu! De ce ai plecat?
Nu stiai ce inseamna sa devii rece?
Hey, tu! Vezi ca nu-s ceva de aruncat.
Nu-s nici macar un treisprezece.
Si tot de ghinion te plangi,
Hey, tu! Nu poti sa ma mai ajungi!

Dar mai ai de gand sa suni pe numarul meu?
Cand am spun the end, e the end!
Tu tot mi-ai ramas ca un imprimeu
Si cred ca visezi de fapt la un happy-end.

Refren X2.

Lacrimi de sange

Plouă, dar de ce atât de tare?
Plâng, dar de ce atât de mult?
Stropii grei de ploaie se inneacă în mare,
Dar lacrimile s-au uscat demult.

Umplu pahare de cristal cu lacrimi reci de sânge
Şi aud cum pianul cântă o melodie de iubire.
În acest moment simt cum sufletul mi se frânge
Şi cum tot eul din mine se duce spre robire.

Vânt puternic ca de diamant,
Mă impinge spre culmi uitate,
Iar acela este doar un acoperământ
Ce mă învăluie în obscuritate.

Trece vremea, la fel trec şi lacrimile
Ce au curs în multe nopţi de atunci,
Dar totuşi am rămas cu amintirile
Ce mă izbesc ca nişte porunci.

Petale de trandafir

Îmi amintesc de acele clipe care le petreceam împreună
Îmi amintesc când îmi spuneai că nu mă mai laşi din mână.
Sufăr prea mult din cauza ipocriziei tale
Care mă lasă tot timpul în cale.

De ce a trebuit să mă nasc pentru aşa ceva?
Când puteam foarte frumos să am doar un vis aievea.
Un vis ce nu se mai putea termina
Şi puteam să mă trezesc cu tine dimineaţa.

Un sfat, atât mai am nevoie.
Nu de tine sau de altul sau o aberaţie.
Am nevoie doar de mine
Şi de serile senine.

Atât am avut să-ţi spun dragă x-ulescule,
Care îmi dai frâu imaginaţiei printre petale.
Petale de trandafir ce s-au veştejit de mult,
Petale negre ce m-au iubit demult.

Timpul trece, pietrele raman

Sincer, chiar nu-mi amintesc prea bine de proverbul care vroiam sa-l zic. Poate unii il stiu mai corect...asta e. Ce vreau sa spun de fapt? Vreau sa spun ca noi nu traim vesnic. Toti suntem prizonieri ai timpului. Ne nastem, crestem, devenim oameni maturi apoi imbatranim si in final murim. Uneori totul trece atat de repede incat simti ca nu ai facut tot ce iti doreai si mai sunt 1000 de lucruri care iti doresti sa le mai faci. Ce frumos ar fi daca am trai vesnic! Daca am as fi doar o piatra ar fi atat de bine pentru ca apa m-ar duce departe si asa explora locuri nemaiintalnite. Insa lucrul asta ramane tot un vis. Visul...universul ce ne duce pe fiecare in lumea noastra...

Doar niste pustani

Mda...merg pe strada ca orice fata normala. Peste tot pe unde merg, priviri nebanuite si pline de dorinte ma urmaresc. Mah..o vedeta din cate stiu eu nu sunt, dar asa este omul. Asta mi-am explicat mai tarziu. Toti ne privim din curiozitate, dar de acum acesta curiozitate devine enervanta, sincer :)).
Daca stau pe banca cu fetele si ne uitam sa vedem lumea care trece, aud peste tot...acei batranei mici de statura care iti amintesc de bunica sau bunicul si care spun "Uite ce pustani neastamparati!". Dar totusi... sa va spun drept domnilor batranei doamnelor bunicute...si voi ati fost ca noi. Si voi ati fost in trecut niste bezmetici si niste pustani care faceau obraznicii, iar seara cand dormeati erati ca niste ingerasi. La fel suntem si noi doar ca mai evoluati. E dragut, nu-i asa? :)

Intrebari printre fum

Poti sa simti asta? Ce simt si eu?

Poti vedea ce auzi mereu?

Poti sa te uiti macar o data in ochii mei?

Sa-mi simti privirea printre ingerii tai?

Nu-ti pot da raspunsul caci nici eu nu-l stiu

Dar te pot conduce spre portul caramiziu.

Si te voi lua de mana inca o data,

Iti voi intampina privirea indurerata.

Voi incerca sa-mi astampar acel dor nebun

Si il voi alunga pe acel mic capcaun

Dintre visele noastre mici si prafuite

Si al negrelor mireseme nebanuite.

Ma uit spre apusul ploios sa vad cum pleci,

Ma rog sa te revad din nou cand te intorci,

Sa pot fi de fata cand vei varsa o lacrima

Printre acel praf rosu de arama.

Meditare în noapte

Şi probabil că noaptea e doar a doua parte a vieţii. Şi poate ca în noapte îţi întâlneşti umbra şi observi frumosul şi nu imperfecţiunea celui de alături. Aşa este şi noaptea asta. Călătoresc printre luminile stelelor şi privesc în jur atentă. De ce? De când? Oare va mai fi o urmare? Întrebările astea mă exasperează la culme. Cu un firicel de lacrimă argintie mă aşez pe malul râului şi privesc barca care se mişcă în mijlocul apei. A trecut atâta timp de atunci. Privesc pâmântul şi iau un beţişor. Cu mişcâri simple îmi scriu numele pe pământul negru. Numele meu...acel nume...Amelie. Numele ce mi-a fost hărăzit într-o noapte de ianuarie. O noapte cu lună plină şi flăcări ce se vedeau în depărtare. Flăcări ce semnalau sfârşitul razboiului...acel război câştigat de ducele ce mi-a fost tată.

Dar printre lacrimi strig: „Nu mai este nimeni!”. Înfudată în lacrimi de dor şi tristeţe datorită amintirilor ce au căzut peste sufletul meu din nou. Credeam că sunt mai puternică, dar contrariul a venit mai repede de cât mă aşteptam. Mi-am ridicat privirea îndurerată spre infinitul albastru luminat. „Universul este atât de mare!” mi-am spus. E atât de mare ca sufletul meu...un necunoscut.

Nu degeaba m-am aşezat pe malul râului. Ştiam că lacrimile îmi dor merge odată că apa râului. Tristeţea sufletului meu va naviga o dată cu susurul apei şi alţii vor afla cântecului viorii din inima mea. Dar ştiu. Spun doar prostii la o oră târzie din noapte. O oră la care toţi suntem nişte străini în noapte însă oricine m-ar vedea ar spune că sunt un simplu meditator în noapte. Am surâs amuzată în timp ce-mi ştergeam lacrimile.

M-am ridicat. Simţeam că sufletul meu întineri. Poate că e bine totuşi să stai singur pentru câteva momente. Dar, ce tot spun? Niciodată nu eşti singur. Eşti cu tine, cu o a doua tu. O „tu” care dăinuie de mult timp şi râde ca un copil când eşti trist şi îţi aduce buna dispoziţie din nou. O carte, o meditare, toate te fac să te simţi ca un meditator în noapte.

Acum probabil voi merge acasă. Voi lua o coală de hârtie şi un pix ce-ţi plăcea ţie. Ajunsă cu ele în faţă, voi începe scrisoarea ce te înfăşoară în noapte.