Plouă, dar de ce atât de tare?
Plâng, dar de ce atât de mult?
Stropii grei de ploaie se inneacă în mare,
Dar lacrimile s-au uscat demult.
Umplu pahare de cristal cu lacrimi reci de sânge
Şi aud cum pianul cântă o melodie de iubire.
În acest moment simt cum sufletul mi se frânge
Şi cum tot eul din mine se duce spre robire.
Vânt puternic ca de diamant,
Mă impinge spre culmi uitate,
Iar acela este doar un acoperământ
Ce mă învăluie în obscuritate.
Trece vremea, la fel trec şi lacrimile
Ce au curs în multe nopţi de atunci,
Dar totuşi am rămas cu amintirile
Ce mă izbesc ca nişte porunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu