Capitolul XIII.

One of us is winterhearted

One of us is cold as ice

One of us is breaking hearts

And it's not me**

Acele versuri, ale unei melodii îi răsunau în cap Annei în timp ce mergea de colo-colo pentru a cumpăra materiale sau pentru a le aranja. Chiar dacă muncea cu ajutorul lui Silver și creea cu propriile ei mâini toate acel haine, gândul îi stătea departe, undeva, spre Seth. Era conștientă de faptul că nu putea uita tot, că sentimentele de dor și nostalgie vor apărea încetul cu încetul. Încerca din răsputeri să creeze și mai multe modele, în cele mai multe cazuri până la epuizare. Deobicei muncea după ce termina orele până noaptea târziu, iar la școală venea pe jumătate adormită. Era ruptă de lume. Trăia în propria ei bulă invizibilă, dar impenetrabilă.

-Dacă până acum nu suportam să o văd cum lenevește, acum nu suport să o văd cum se distruge singură, continuă Cesar discuția cu Silver într-o după-amiază. Și nici că părinților ei le-ar păsa.

-Am încercat să o fac să o lase mai moale, dar nu reușesc. Și nici nu cred că se va opri prea curând. Mai amintește-mi încă o dată. De ce face asta?

-Nu vrea să meargă înapoi acasă, iar părinții nu-mi mai dau bani să am grijă de ea, cum am făcut până acum. Și bănuiesc că are o legătură și Seth în toată povestea asta, dar nu știu exact ce.

-Nu pot să cred cât de oarbă poate fi.

-Ce vrei să spui? întrebă Cesar ușor nedumerit.

-Nu prea cred că lui îi mai pasă de ea. Apare din secol în secol, iar atunci parcă e lumina ochilor lui și încă pentru foarte puțin timp, dispare din nou...efectiv o distruge încet. Ca pentru tot ce s-a întâmplat.

-Vrea să se răzbune.

-Și ce răzbunare e mai bună decât cea psihică?

-Niciuna. Inteligent, n-am ce spune.

-Voi încerca să o aduc cu picioarele pe pământ.

-Am încredere în tine, Silver.

Doar că, în timp ce Silver și Cesar își frământau la propriu creierele acea problemă inevitabilă, Anne încerca să se trezească după ce dormi totă ora de Istorie a Artei. Se ridică într-un final spre sfârșitul pauzei și începu să bântuie coridorul aproape gol. Simțea cum pereții cădeau peste ea, iar podeaua îi zbura de sub picioare. Toate astea până se simți trasă într-o baie. Abia când aerul rece care intra pe geam o ciupi de față, se dezmetici și realiză că era chiar într-o baie, alături de Seth. Îl privi la început cu o oarecare teamă, dar își reveni în fire.

-Puteai nu mă tragi așa, începu ea cu un ton superior.

-Ce zici să mai lași teatrul pentru început? o luă el peste picior.

-Ce vrei?

-Nimic.

Anne, nu mai apucă să protesteze că Seth o luă în brațe, începând să o sărute. Cădea în mrejele lui. Nu putea rezista tentației orice ar fi făcut. Erau ca doi poli care se atrăgeau. Încetul cu încetul, Seth o ademenea. O mângâia, o dezmierda, cobora tot mai jos, pe sâni. Îi simțea fiecare formă a corpului, lucru care o făcea pe Anne să geamă, ba chiar să țipe de plăcere.

-Te, rog, gata, încerca ea să spună printre sărutări.

Dar el nu se oprea. O dorea din ce în ce mai mult. De parcă ea era tot ce marca existența sa. Era vitală. Avea nevoie de ea ca de aer. Totul părea ca un clișeu luat dintr-un film mult prea siropos, dar în final, Seth o eliberă. Anne căzu rezemată de perete pe podeaua udă, de gresie și încerca din răsputeri să-și refacă respirația. El rămase acolo și o așteptă până când își reveni și încercă să meargă.

-Ești bine? o întrebă.

-Da, sunt bine.

Ieși din baie încă amețită. Când se uită la ceas, realiză că abia se sunase. Întoarse privirea spre Seth, dar el nu mai era acolo. Dispăruse ca prin magie. Nu era supărată, dar tot nu-i plăcea situația. Se întoarse în clasă ținându-se de cap de parcă i-a fost administrat cel mai puternic drog fără să știe. În timp ce mergea, realiză că nu putea să-i spună lui Cesar sau lui Silver ce s-a întâmplat. N-ar fi înțeles și probabil ar fi luat măsuri drastice. Atunci, observă, că într-un fel abstract, ea chiar îl mai iubea pe Seth, dar nu a vrut niciodată să recunoască asta. Într-un fel o durea noua descoperire, dar nu putea face nimic în acea privință.

După ore, îl găsi pe Silver așteptând-o în fața liceului. Își puse la loc masca de fetiță fericită, căreia nu i s-a întâmplat nimic, îl îmbrățișă tandru și intră în mașină.

-Cum te-ai simțit? o întrebă Silver.

-Destul de bine. Azi ce facem?

-Hmm, mi se pare că ești cam palidă. Anne, eu te duc acasă azi să te odihnești. Muncești prea mult și asta nu-ți face bine.

-Ba nu! Sunt bine!

Dar oricât de mult ar fi protestat, Silver nu o ascultă și o duse la apartamentul lui Cesar. După cum era de așteptat, începu să facă mofturi, să țipe și să zbiere, ca într-un final, lipsită de energie, să cadă cu fața în pernă. Cesar avu grijă de ea, o înveli, ba chiar îi pregăti și un ceai. Începuse să-i ghicească orice mișcare, dar el rămânea pe poziții. Cu toate astea, avea o presimțire că ceva se întâmplase, dar preferă să nu bage în seamă acel lucru neînsemnat.

Anne, deși căzu stoarsă de puteri în pat, nu adormi. Privea ca prin ceață camera și lumina slabă care se ivea pe geam de la felinarele de pe stradă. Simți atunci cum ceva o acaparează, un sentiment. Dar era unul pe care nu-l suporta, care o măcina. Îi era frică. Frică de...Seth. Știa că nu se schimbase, ba mai mult, știa că el vrea să se răzbune pentru tot, iar asta o distrugea. Nu vroia să-l mai vadă. Știa că data viitoare nu va mai scăpa atât de ușor. Însă, cu toatea astea, îl dorea mai mult. Nu avea o explicație, de fapt nu mai avea nimic. Vroia să găsească un leac, un final.

La miezul nopții, se ridică din pat, traversă cu pași mici camera și merse până în bucătărie. Cesar dormea, iar încăperile erau luminate ca și camera sa, numai de felinarele din stradă. Se opri în fața unui dulăpior, îl deschise și începu cercetarea oarbă, dar nu găsi. Nu mai era nicio sticlă cu o formă perfectă, care se unduia la atingere. Se prăbuși amețită la pământ. Avea nevoie de vin. Toată ființa ei îl cerea. Vroia leacul ce o făcea să uite, să o aducă cu picioarele pe pământ. Însă, era de negăsit. Începu să plângă în hohote până adormi, întinsă la pământ.

A doua zi, Cesar, mai matinal ca niciodată, intră în bucătărie, chior de somn căutând cafetiera. Nu făcu prea mulți pași că o văzu pe Anne mai mult leșinată.

-Oh, nu! Nu! Nu!

Țipă el aproape disperat. O ridică agitat cât putut el de repede, ducând-o în sufragerie pe canapea. Era dezorientat. Tot calmul pe care îl avea se spulberase într-o clipă.

-Anne! Anne! Trezește-te, Anne!

O zgâlțâi, o masă, încercă orice numai să o trezească. Vâzând că nu putea, luă un pahar cu apă și i-l turnă peste față. Anne, se trezi de parcă ar fi fost ridicată dintr-o apă adâncă. Respira greu, privi în jur, speriată, dar când îl văzu pe Cesar se mai calmă. Acesta, o luă în brațe încercând să o calmeze.

-Gata, Anne, gata.

Ea, însă, nu se calmă. Începu să plîngă în hohote. Abia vorbea printre sughițuri. Cesar nu o mai văzu pe fata puternică, cu privire autoritară, care făcea tot ce vroia fără să asculte un sfat. Vedea o fetiță inocentă, care se trezi dintr-un coșmar.

-Cesar! începu ea încă plângând. Mi-e...mi-e...frică!

-De ce ți-e frică?

-Mi-e frică!

Mai mult nu răspunse, ci continuă să plângă. Cesar o luă din nou în brațe încercând să o calmeze, dar fără rezultat. Nu putea să înțeleagă ce o sperie atât de tare încât să se comporte în acel hal. 

**Xandria - Winterhearted