cafeaua ca somniferele lăsate pe masă,
iar scrumierea murdară ca un coc,
dezordonat, neîngrijit, făcut la întâmplare.
Însă, ceaiul din ceașca roșie,acum îmi pare ca o rodie.
Una din care aș vrea să mușc cu pasiune,
cu sete nestăvilită
și cu teama că nu o voi mai avea.
Am lăsat fumul din scrumieră,
să se ridice undeva spre tavan,
să se împrăștie parfumul lui,
amestecat cu cel dulce-amărui pe care l-ai lăsat.
Știi, camera a devenit cam goală.
Mobila prăfuită de amintiri,
precum cărțile vechi din bibliotecă,
mă întorc din drumul meu.
Suntem doi străini în această lume,
doi străini în vizită
și nu știm a prețui fiecare moment,
care se va șterge într-un final,
cu radiera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu