din mărul ținut în mână
și el, la fel de roșu,
precum micii tăi obraji.
Dar atunci, când îți dezvelești dințișorii,
toți albi ca spuma laptelui
și rânjești din-adins,
mă sperii.
Așa cum licuricii luminează calea
gânganiilor de prin iarbă,
așa radiază și zâmbetul tău,
în fiecare moment
al zilei.
Iar ochii, vai, acele două mici perle
care mă privesc scrutător.
Nu sunt ai mamei tale,
sunt ai tăi,
sunt ceea ce ești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu