Dulci nimicuri V.

Poveste cu prinți

I'm dreaming in colors

 Of getting the chance

 Of dreaming of trying the perfect romance

-Emm, aș dori un ceai, te rog.

Când m-a văzut coborând din cameră, am putut observa o uimire plăcută din partea ei. Se bucura că am ieșit din colivia de aur. Deși i-am zâmbit, nu a scos niciun sunet de bucurie sau tristețe. A pregătit ceaiul.

-Știi, Emm, azi este un an de când am simțit din nou că m-am îndrăgostit. Iar peste încă o lună și ceva se va împlini anul de când am gustat din mătrăgună. Dar, nu știu de ce, mă simt chiar bine că am trecut prin toate astea. Emm, am crescut. Poate tu nu vezi asta, nu realizezi, dar undeva, în mine, s-a produs o schimbare. Nu mai este el prințul pe care îl așteptam să vină pe un armăsar negru, să mă ia în brațe și să mă conducă spre castelul său. Nu, Emm. M-am înșelat. A fost doar una din etapele prin care am fost nevoită să trec și știi ce? Mă simt bine că am trecut.

Mă privi din nou cu ochii ei mari de chihlimbar și în sfârșit schiță un zâmbet. Da, știu că era unul sincer. Îmi puse o ceașcă plină cu ceai în față și se așeză de partea cealaltă a mesei ca să mă privească.

-Ți-ai găsit alt prinț?

Întrebarea ei mă făcu să roșesc. Știa foarte bine care e răspunsul, dar am preferat să nu-mi mărturisesc gândurile. Și ce dacă era așa?

-Poate, i-am răspuns încet.

-Atunci, aștept să-ți urmăresc următoarea poveste.

Mă sărută tandru pe frunte și ieși din cameră. Încă îi mai simțeam parfumul floral care îmi plăcea atât de mult. Vroiam să-i mai spun atât de multe. Poate că nu sunt o prințesă, poate nici nu trebuie să fiu așa pentru a ști că este acel prinț lângă mine. Doar că, recunosc, sună aiurea, dar cât mi-aș dori ca acel prinț să știe că exist, că nu sunt doar o iluzie. Dacă ar putea ști că ... mă îndrăgostesc.