***
-Ai zâmbit! În sfârșit.
-Poate doar ți s-a părut.
-Ba nu. Îți luminează ochii de speranță. Nu ți-ai pierdut-o.
-Ba da. Și încă acum mult timp.
-De ce minți în continuare?
-Pentru simplul fapt că spun adevărul.
-Ba nu. Minți în continuare. Recunoaște, ai uitat tot.
-Ba nu. Încă mă bântuie. Acolo, undeva, știu sigur că mai există.
-De ce nu-l cauți?
-Pentru că m-am săturat. Vreau să-l văd cum se desprinde încet de mine.
-Deci recunoști că l-ai uitat.
-Da.
-Atunci?
-Vreau să rămână în continuare ascuns undeva în memoria mea, undeva unde îl pot găsi când știu că am cea mai mare nevoie.
-Și acea zi va veni?
-Sper că nu.
-Și eu.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu