3. Vise
As much I’d like the past not
to exist
It still does
Aseară mi
s-a repetat același vis. În mod ironic, îl numeam „coșmar” la fel ca celelalte.
Totul e mult prea diferit în acel loc, e unul în care aș vrea să trăiesc, să nu
mă mai trezesc. Emm mă privește cu milă când mă auzea cum spun toate aceste
prostii.
Stau în pat
încă dezorientată de la acel vis, dar ea, ea este acolo și mă dezmiardă pentru
că, într-un mod ciudat, ea știe prin ce trec. Știe ce vreau să spun și încearcă
să mă îmbărbăteze. Ochii ei mă calmează, dar nu destul. În mine e un drog care
nu mai poate să iasă.
-Anne, totul
va fi bine. De ce nu mergi direct la el și îl săruți pur și simplu? Să știe!
Numai la
auzul acelor cuvinte am sărit în sus ca arsă. Ce-i drept, mi-aș fi dorit să fac
asta, undeva în adâncul sufletului meu, dar nu eram destul de puternică încât
să o fac. Eram slabă.
-Emm, ești
nebună!
Atât i-am
putut spune. Eram dezorientată, amețită. Lacrimile vroiau să dea năvală pe
obrajii mei, dar eu nu le lăsam, nu mai suportam. Mi-am băgat capul în pernă,
doar să nu mai simt nimic, să mă sufoc în acel loc moale. Îi simțeam atingerea fină
pe capul meu, iar într-un final îmbrățișarea sa caldă. Îi simțeam trupul lipit
de al meu. Era o sursă de forță, dar pe care nu o mai puteam primi. M-am întors
și am privit-o în ochi.
-Emm, mi-e
frică.
Vroiam să
mai continui, dar nu am mai rezistat. Lacrimile nu au întârziat să apară. Eram
atât de distrusă, dar ea continua să mă îmbărbăteze cu vorbe. Nu o mai
ascultam.
Somnul mă
cuprinse din nou și nu a trecut mult timp până să apară. Ochii săi albaștri au
fost primii pe care i-am observat, iar după aceștia, fața a prins contur, așa
cum erai, așa cum te țin minte. Te comportai ca în zilele când mă făceai să
râd, când credeam că am găsit tot ce-mi trebuia. Îți păsa de tot ce se
întâmpla, știu asta. Eram doar noi doi.
Când mă voi
trezi, toată această lume va dispărea și tu împreună cu ea. Mă voi întoarce la
realitate încercând cu greu să te înfrunt, chiar dacă tu îmi vei aminti de tot
ce s-a întâmplat. Doare. Doare foarte tare când știu că nu-ți mai pasă, că
ignori tot. Emm va continua să-mi spună să trec peste, să șterg totul cu
buretele, dar eu nu pot. Nici dacă aș închide totul într-o cutie, nu aș putea
să țin în frâu ce se află acolo. Va scăpa și mă va întrista din nou.
-De ce nu
vrei să-l uiți?
M-a întrebat
Emm în timp ce mă privea din partea cealaltă a camerei. Eu stăteam în
continuare în pat, dar nu eram atentă la ea. M-a întrebat, dar nu i-am răspuns.
A așteptat în liniște mult și bine. S-a ridicat, dar când a ajuns lângă ușă,
mi-a vorbit din nou.
-Nu mai poți
continua așa.
-Știu, i-am
replicat. Dar Emm, nu am o soluție.
-Ba da, dar
nu vrei să o găsești.
A plecat
lăsându-mă în aceiași stare, aceiași poziție, în același vis care continua să
mă macine. Oare nu există o cale să aduc trecutul înapoi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu