Mademoiselle, tu cu ochii de un azur nebun,
Buze rece de-un roșu aprins,
Vulgar chiar,
Și cu părul perfect negru
Trimițându-mi mireasma ta dulce-amăruie
Pe sub geamul de la balcon,
Te privesc pe sub sprâncene,
Cu ochii întredeschiși.
Mademoiselle, dacă ai ști cât de elegantă stai
În fața oglinzii din dormitor,
Iar eu, micul tău nimeni,
Te admir de sub perdele,
Dar, chiar și astea stau
Parcă să mă dea în vileag.
Mademoiselle, nu închide ochii
Sau te preface că nu mă vezi.
Știm amândoi la fel de bine,
Cât de mult te onorez
Și nu doar ca trup,
Alb de marmură
Și priviri de gheață.
Ci, ca pe o Ea, născută parcă de demult,
Uitată în lumea asta prăfuită,
Unde toți suntem pioni,
Pe tabla ta cea veche.
Să te sărut n-aș îndrăzi,
Ar fi de prost gust,
Mai josnic decât mine
Când știu că tu nu vrei mai mult
Decât să mă faci
Să joc pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu