Niciodată să nu speri. Dar mai ales niciodată să nu spui niciodată. La puţin timp după impact, Anne află că pe Făt-Frumos al ei îl cheamă Andre, dar nu se putea încă obişnui cu asta.
-Trebui să-i găsim un nume de cod!
Se tot învârtea în camera ei. Din fericire nu a mai avut impact violent sau alcoolic cu Cesar, iar acesta din urmă era mai mult decât uimit de schimbarea majoră a verişoarei sale. Ştia prea bine că ceva e putred la mijloc, dar prefera să stea şi să privească cum ea se frământă din ce în ce mai mult. La fel ca Maya, stătea şi aştepta tăcut pe un scaun. Anne mai avea puţin şi se urca pe tavan, spre deliciul vărului său.
-Bine. Anne, chiar nu ai altceva de făcut?
-Nu!
-Ştii, pentru a-ţi distrage atenţia de la ceva, trebuie să te ocupi cu ceva.
-Nu spăl vasele!
Cesar oftă mâhnit.
-Măcar am încercat.
Până la urmă, Anne se trânti pe pat cu faţa direct în pernă mârâind ca un căţeluş inofensiv.
-Totuşi ce e cu tipul ăsta? întrebă Cesar.
Maya îl privi şi un zâmbet îi apăru pe chip. Era fericită că în sfârşit Cesar o băgă în seamă. E şi normal l-a cât a aşteptat.
-Din câte am putut afla, e la muzică. Suntem de aceiaşi vârstă. Adică Anne şi el.
-Altceva?
-Mai nimic. Dacă vrei îţi arăt o poză.
-Ai aşa ceva?
-Ea m-a pus.
-Anne, să-ţi fie ruşine că ai violat intimitatea acestui băiat. Obsedat…
Dar Cesar nu mai putut să termine fraza pe care vroia să o înceapă. Privirea îi rămase aţintită asupra ecranului de la telefon. Se uită atent la poză aproape mijind ochii.
-Îl cunosc.
Anne sări ca electrocutată din pat şi îl apucă imediat pe vărul său de cămaşă ţintuindu-l la pământ.
-Tu! Mizerabilule! Perversule! Ticălosule!
Valul de cuvinte continuă cu câte o palmă peste bietul Cesar care încerca cu disperare să se apere. Printre lovituri se auzea şi câte un geamăt din partea lui. Ştia că trebuia să-şi ţină gura, dar ca de fiecare dată, nu a putut rezista.
-Scuipă tot!
Anne îl trase aproape de faţa sa. Îl privea ca o ucigaşă diabolică, iar el avea o privire de om sechestrat la domiciliu.
-Ne-am întâlnit de câteva ori la studio, bine? Noi îi spuneam Seth pentru că aşa îi ziceau şi colegii. Mă rog, un coleg, dar ai prins ideea.
-Cesar, eşti un geniu! Aşa îi vom spune!
-Sunt? Adică, da, sunt.
Anne îl lăsă brusc în jos şi se lovi puţin la cap. În schimb ea sări în sus de fericire şi cu ochii sclipind de informaţiile pe care le află. Cesar se ridică şi îşi aranjă camaşa. Nici acum nu pricepea de ce nu a mers la orele de karate impuse de părinţii săi. Dar asta era ceva minor. Pentru că nu terminase ce a avut de spus.
-Mai este ceva.
Şatena se opri din sărit şi îl privi fix în ochi. Nu mai avea intenţia să-l atace aşa că aşteptă în linişte.
-Nu pricep cum de nu-ţi aminteşti de el.
-Poftim?
-Aminteşte-ţi. Numele de Andre nu-ţi spune ceva?
Anne începu să se gândească. De prima dată când a auzit numele i s-a părut familiar, dar nu ştia nici acum de ce. Îşi strofocă mai mult creierul, se mai uită puţin la poză, apoi pe geam. Ceva era legat de acel nume, dar habar nu avea ce. Apoi, parcă ceva o lovi în cap. Se întoarse aproape palidă cu faţa la Cesar şi Maya.
-Nu se poate!
-Ştiu. Bine, nu sunt sigur, dar îţi spun că îl cunosc foarte bine. Eu cred că e el.
-Dar s-a schimbat atât de mult! Dacă ar fi fost el, atunci de ce nu m-a recunoscut când am dat peste el?
-De aeriană ce eşti. Nu ştiu.
-Cesar! Treaba asta e serioasă!
-Şi de când eşti tu aşa?
-Din minutul ăsta.
Anne şi Cesar s-au privit în ochi parcă vorbindu-şi. Între timp, Maya plecase fără prea mult zgomot şi fără să spună nimic. Nu era genul care să stea şi să vorbească despre amintiri după cum urmau să facă cei doi. Anne se aşeză pe pat cu capul în mâini. Pentru prima dată după atâţia ani, amintirile o rodeau crezând că a scăpat de ele. Pentru prima dată se simţea imună, iar vărul său îi împărtăşea acelaşi sentiment.
-Credeam că am scăpat. Cesar, chiar tu ai spus asta! Atunci!
-Ştiu.
Atunci? Bine spun când “atunci”. Să ne întoarcem cu trei ani în urmă într-un parc din aproprierea cartierului unde stătea Anne. Ea şi Andre se plimbau fără nicio problemă. Şi ca ironia să fie şi mai mare, nimic din Anne de atunci nu se mai regăsea în cea de acum. Cea de acum trei ani era blândă, calmă, fără vicii. Era o persoană…normală. Lăsând clişeul la o parte şi descriind o persoană cum era ea, să îl privim şi pe Andre. La fel cum ironia e foarte mare, întâmplarea face ca el să nu semene cu cel din prezent. Să începem cu faptul că era grăsuţ, ca un căţeluş plouat şi să terminăm cu faptul că se comporta ca un mare prost care nu ştia de pe ce planetă vine. Cum au ajuns ca două persoane total diferite să fie una alături de cealaltă, asta e cu totul altă poveste. Dar ce legătură are acea zi şi cu cea din prezent şi cu toată această aşa-zisă uitare…un simplu “te iubesc” neaşteptat poate pica rău într-o prietenie proaspătă. Cuvintele au venit chiar din gura lui Andre, iar Anne total luată prin surprindere, nu a suportat impactul. Răspunsul ei a fost o părăsire rapidă, chiar o izolare în braţele lui Cesar.
-Anne, nu ai uitat, nu?
Cei doi s-au întors în present. Anne îl privi aproape plângând pe Cesar.
-Ai avut măcar un sentiment pentru el?
-Taci! Ieşi!
Se poate numi o izbucnire de nervi cât se poate de normală, dar şi îngrijorătoare. Cesar s-a supus şi a plecat lăsând-o pe verişoara sa în agonia uitată de acum trei ani. Rămase ţintuită la pământ neştiind ce să facă. Pentru prima dată după atâta timp…pur şi simplu credea că i-a venit finalul. Dar să nu gândim atât de pesimist. Anne puse mâna pe ţigări şi brichetă. Se pregătea să fumeze una, dar nu avea chef. Le aruncă pe pat şi ieşi. Din fericire, Cesar stătea prin bucătărie şi făcea ceva de mâncare. Ea se aproprie, îl privi şi parcă se chinui să scoată câteva cuvinte.
-Ştii…foarte bine…că îl iubeam.
Cesar lăsă cuţitul lângă roşia aproape tăiată, apoi se sprijini mai bine cu mâinile de masă şi o privi pe Anne.
-Atunci de ce naiba nu ai zis asta de la început? Nu pricepi că l-a durut şi pe el?
-Ştii bine în ce situaţie eram.
-Mândria ta o să te ducă la dracu!
Anne tăcu. Ştia prea bine că Cesar are dreptate, dar chiar nu vroia să înceapă o altă ceartă care să o pună într-o situaţie dificilă.
-Şi acum? Ce să fac?
-Ai făcut destule dacă mă întrebi pe mine. Lasă-mă să rezolv eu problemele de data asta.
-Şi cum vei face asta?
-Mă gândesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu