Capitolul VIII.

-Silver! Am nevoie de un model! Acum!

Mult stress, nervi, încâlciri pe ici pe colo şi lipsă de model. Prin asta trecea Anne în acel moment. De ce? Doar pentru că a aflat de prezentarea de modă (de care evident ştia că va avea loc în cursul acelei luni de octombrie, dar nu ştia când) cu două zile înainte să înceapă. Lucru, care a enervate-o mai mult decât trebuia. Cesar o ajuta cum putea cu materialul, corsetul şi tot ce mai avea nevoie, dar atâta timp cât nu exista un model care să defileze pe podium cu ultima şi excentrica ei rochie, degeaba o făcea.

-Anne, ştii cât de mult îmi place să te ajut, dar de data asta, îmi este imposibil. Nu mai este niciun model care să te ajute, încerca Silver să-i explice.

-Nu mai sunt modele? Cum să nu mai fie? Îţi baţi joc de mine?

Anne, în acel moment îi venea să-l sfâşie pe Silver la propriu şi la figurat din cauză că i-a complicat şi mai mult problema. Până când…

-De ce nu eşti tu modelul? îi sugeră Silver.

-Poftim?

-În regulament nu scrie că designer-ul nu are voie să defileze cu propria sa rochie. Desigur, daca e bărbat asta e cu totul altă problemă. Şi gândeşte-te…faima ta, frumuseţea ta, corpul tău…toate vor fi expuse. Oricum rochia e perfectă şi ţi s-ar potrivi fără doar şi poate.

-Da. Da, ai dreptate. Sunt perfectă! Şi un geniu!

Îi trânti telefonul în nas. Şi din nou, laurii îi culegea Anne prin egocentrismul de care ducea parte. Toţi erau obişnuiţi cu asta, deci nici măcar nu se mai mirau. Între timp, ea se alătură lui Cesar pentru a termina ultimele detalii legate de pantofi şi accesorii.

-Deci de ce eşti geniu? întrebă Cesar, dar desigur că ştia răspunsul.

-Eu voi fi modelul!

Ideea, deşi părea de-a dreptul nebunească, avu efect imediat, mai ceva ca un drog asupra Annei. Era ca acea bărcuţă de salvare care apare exact în momentul în care trebuie şi asta doar mulţumită lui Silver.

Mai era încă o zi şi Anne avea o oarecare emoţie. Niciodată nu mai făcuse ce urma să facă mâine. Şi exceptând faptul că acea zi a fost una afurisită din cauza orarului aglomerat, ea, cu chiu cu vai, rezistă. Abia ieşi pe poarta şcolii, când zâri o persoană cunoscută mergând lejer în direcţia opusă ei. Totuşi nu vroia să încurce persoana, însă curiozitatea o rodea cumplit. Se hotărî într-un final să-l urmărească pe cel cu paltonul lung şi negru care îi dădea o aură macabră, de preot. O înfiora, dar în acelaşi timp îi plăcea enorm de mult. Însă, când acea persoană şi-a întors puţin capul, şi-a dat seama că de fapt era Seth. Acum întrebarea uriaşă era unde merge? Răspunsul l-a aflat în jumate de oră când ajunse în faţa unui bar. Îl lăsă pe el să intre şi când văzu că era liber frontul, intră şi ea după el. Norocul ei, se gândi ea, era că avea geaca cu glugă aşa că îşi acoperi rapid capul când se aşeză la un colţ al barului numai bun pentru a-l vedea pe Seth cu…o altă fată, sărutându-se. Priveliştea o lovi sub centură în ultimul hal, iar rezultatul nu a fost altul decât să fugă din acel loc mâncând pământul de nervi.

-Ce-i cu tine?

Trânti uşa în secunda doi de cum intrase în apartament. Cesar, împreună cu Silver se holbau la ea neştiind ce să zică sau ce să facă. Anne nu le acordă nici cea mai mică atenţie ci se aşeză la masa de lucru lângă vărul său. După câteva minute de tăcere, nu mai rezistă.

-Seth e un mare bou! Şi am încheiat discuţia.

Cesar ar fi vrut să întrebe de ce a ajuns la acea concluzie, dar a preferat să tacă decât să o enerveze mai tare decât trebuie.

-Concluzia? interveni Silver.

-E totul gata pentru mâine.

-Da.

-Bun. Mă duc la mine în cameră. Pa!

Scurt şi la obiect, fugi în camera sa şi se trânti în patul său. Doar că de data asta nu mai începu să plângă. Un val de nervi o cuprinse când ştia că a fost minţită în ultimul hal. A avut încredere în el, dar din nou se pare că se înşelase. Aşteptă până când îi auzi pe Cesar şi Silver plecând. Cu paşi mici şi uşor ameţită, ieşi din cameră şi merse la mini-barul unde ţinea Cesar sticlele cu vin. Privi una. O atrăgea şi asta o enerva cel mai tare, dar în fond, chiar vărul ei i-a zis că doar acel vin îi poate alina rănile. Dacă prima dată a mers, cu siguranţă nu va da greş a doua oară.

Nu pune mâna! Nu atinge aia!

Vei ajunge o curvă ca maică-ta!

Nu ştii ce-i cu viaţa ta! Degeaba mai încerci.

Nu-ţi pasă de nimic. Vei ajunge vai de capul tău!

Aceleaşi voci şi aceleaşi replici din partea părinţilor le auzea Anne în capul ei cât se poate de clar. Dar, chiar şi aşa, ea continua să bea din vinul pe care îl furase de la Cesar. Simţea cum sângele îi fierbe şi asta o întărea. Vroia mai mult. Vroia să simtă extazul chiar şi printre lacrimile secate. Vroia să se simtă vie şi îi reuşea din ce în ce mai mult. Stătea lângă pat cu paharul în mână şi sticla golită lângă ea. Tot ce făcea era să abereze în prostie. Dar, nimic din toate astea…de fapt nu-i păsa.

-Anne!

Cesar o luă imediat de pe jos. Ştia din prima secundă de când intră în apartament că ceva nu era bine. Se pare că micile gânduri i s-au adeverit, iar acum încerca să o aducă la normal pe Anne.

-Copilu’! Anne, revino-ţi!

Degeaba încerca. Abia când se uită prin cameră observă sticla golită. Ştia singur răspunsul. Anne intrase în comă. O lăsă în acelaşi loc, luă telefonul din geantă şi îl sună alarmat pe Silver. Acesta, îi răspunse după două tonuri.

-Silver, avem probleme! Grave!

-Poftim?

-Anne a băut o sticlă de vin!

-Glumeşti? se auzi vocea surprinsă a lui Silver. De ce naiba mai stai? Cheamă ambulanţa!

Cesar făcu şi asta încă tremurând din toate încheieturile. Până să vină ambulanţa, el încercă cu greu să o facă pe Anne să-şi revină. Dar nu putea. Tot ce-a auzit au fost scâncete ca de copil şi aberaţii care nu puteau fi înţelese sub nicio formă. Medicii i-au făcut o înjecţie pentru a o potoli, iar rezultatul a fost următorul: Anne vomită destul de bine tot ce a mâncat şi se trezeşte plină de sudoare ca dintr-un coşmar ca mai apoi să adoarmă în braţele lui Cesar.

-Va fi bine. Dar este recomandat să nu mai bea.

-Da, voi avea grijă de asta. Deobicei nu se întâmplă. E prima dată. Mulţumesc.

Explicaţiile în acel moment nu îl ajutau pe Cesar. Nici Silver nu îl putea calma într-o astfel de situaţie. În ciuda faptului că era trecut de miezul nopţii, aceştia se gândeau la o soluţie.

-Mâine e concursul. Nu prea văd cum Anne va reuşi să stea pe nişte toace de mai mult de 10 cm fără să-şi rupă gâtul. Cum de ţi-a venit ideea să o pui pe ea model? răcnea Cesar.

-Nu e vina mea pentru tot ce s-a întâmplat. Gândeşte-te.

-La ce să mă mai gândesc? O să fie distrusă dacă nu apare mâine!

-Ştii ce ţi-au zis doctorii. E instabilă. Se poate întâmpla orice. Anne nu va merge la prezentare! încheie Silver.

-Aici te înşeli!

Vocea veni chiar din partea Annei care ieşi din cameră ţinându-se de cap, dar cu o privire hotărâtă ce îl făcu pe Silver să-şi retragă cuvintele. Cesar încercă să o ajute să meargă, dar ea îl refuză categoric cu o mişcare a mâinii.

-Ştii foarte bine că nu renunţ!

-Uită-te la tine! Nu poţi face asta!

-Ba da! ţipă Anne. Nu-mi pasă de ce credeţi voi! Mâine…trofeul e al meu!

Siguranţa vocii, privirea nebună, felul cum arăta îl făcu pe Silver doar să afirme din cap şi să se ridice.

-Voi fi acolo, să nu uiţi!

Spunând asta, plecă fără mai multe cuvinte. Anne rămase în acelaşi loc alături de Cesar. Ştia foarte bine în ce se băgase şi nu avea de gând să dea înapoi.

Ziua veni destul de repede, iar Anne arăta mai mult decât ca o somnambulă. De fapt arăta ca o nebună scoasă de la psihiatrie, cu cearcăne uriaşe la ochi, părul ciufulit şi aproape împiedicată. Cam asta era starea ei în timp ce savura din cafea.

-Cum naiba ai de gând să urci acolo?

Cesar era mai mult decât agitat. Era nervos şi mai avea puţin şi urma să aibă o cădere psihică de toată frumuseţea.

-Am de gând să urc chiar şi legată de un scaun. Întrebări?

-Nu.

-Şi în plus Silver o să mă ajute cu machiajul. Oh, Cesar, ai şi tu încredere! Măcar o dată! Pot face asta!

-Ştiu. Uite, am încredere în tine. Vreau doar să…

Dar atunci se opri. Nu era problema de întrerupere pentru că nu era nimeni care să facă asta. Era vorba de schimbarea din interiorul lui Cesar. Se simţea cu adevărat schimbat de tot ce se petrecea în jurul său. Ba mai mult de atât. Ţinea la Anne ca la o soră mai mică. Prezenţa ei în apartament în tot acest timp de când stătea, l-a făcut să vadă multe lucruri.

-Ce vrei, Cesar? Vorbeşte!

-Vreau doar să nu păţeşti nimic.

Se ridică înainte ca Anne să mai spună ceva şi merse la fereastra din bucătărie aprinzându-şi o ţigară. Ea îl privi, dar nu încurcată. Realiză în felul în care o privise că el avea sentimente, că nu era un bădăran pervers care nu ştie altceva decât să-şi facă de cap când poate. Nu, el era persoana care a ajutat-o când a avut mai mare nevoie şi încă o mai ajută. Pentru ea, asta conta cu adevărat. Se ridică şi se aproprie cu paşi mici de el. Îl atinse blând pe umăr, destul ca el să tresară. Atunci, ce a făcut Anne nu poate fi cu exactitate detaliat sau justificat. Se ridică pe vârfuri şi îl sărută tandru pe buze, destul cât el să-i răspundă. Dar niciunul nu se opri. Ci au continuat, Anne lăsându-l pe Cesar să o atingă, să-i dea tricoul jos, să-i maseze sânii…lucruri care pentru ei păreau până atunci interzise. Dar s-au oprit ca dintr-un impuls. Era greşit şi bun în acelaşi timp ce făceau. Cesar o privi adânc în ochi şi zâmbi.

-Mulţumesc.

O îmbrăţişă. Practic ei ştiau de ce au făcut asta: aveau nevoie unul de altul mai mult decât oricând.

Anne ajunse la liceu mai repede decât oricând, cu Cesar în urma ei care ducea rochia. Silver, îi aştepta deja pregătit pentru orice, dar când îi văzu pe amândoi plini de energie, zâmbi uşor mirat de schimbarea bruscă de situaţie.

-Am nevoie de cineva să mă ajute să îmbrac rochia! Nu o fac de faţa cu voi!

Mai mult se răsti Anne la cei doi. Nu vroia să devină chiar o nesimţită, dar Silver îi răspunse printr-un zâmbet, merse până la cabina de probă şi deschise uşa. Apoi o invită pe Anne înăuntru.

-Helene îţi va sta la dispoziţie.

Tipa brunetă, înaltă şi mai mult decât foarte bine îmbrăcată, aranjată şi coafată era asistenta personală a lui Silver care îl ajuta de fiecare dată când avea nevoie. După trup şi figură, ai fi zis că era un model internaţional, dar asta nu putea fi decât o mare eroare. Helene luă rochia şi începu să o ajute pe Anne să o îmbrace.

Între timp, Silver îşi pregătea lucrurile de care avea el nevoie pentru a-i face părul Annei şi respectiv pentru a o machia.

-Ce s-a întâmplat între voi? îl întrebă Silver pe Cesar, dar nu pentru a rupe tăcerea apăsătoare dintre ei, ci mai mult pentru a descoperi misterul care îi făcu pe amândoi să aibă o bună dispoziţie.

-A făcut-o, răspunse simplu Cesar. Ne-am sărutat.

-Se pare că mai degrabă tu ar trebui să fii Făt-Frumos.

-Dar bănuiesc că a fost mai înţelept decât să-i dau vin.

-Zău? Şi dacă o va face din nou? Dacă vei ajunge să te îndrăgosteşti de ea? Ce vei face atunci?

-Ştii că nu e posibil.

-Nu încerca să fii sigur.

Silver ar fi vrut să-i mai zică ceva, dar a fost interrupt când Helene ieşi împreună cu Anne. Atunci, cei doi s-au uitat cu gurile căscate la ea. Corsetul roşu, trandiţional cu fire negre, lanţuri finuţe, aurii legate de acesta, spatele gol până la şolduri, cu un vual destul de mare cât să o blocheze pe Helene la uşă, având o grămadă de design-uri, care mai de care, împodobite cu pene negre, dar mai ales şi un vual de aproape doi metri care îl târâia după ea, împodobit şi acesta la rândul lui cu mici pietricele. Nici Silver, dar nici Cesar nu-şi mai găseau cuvintele, deşi vărul său văzuse rochia pe manechin. Însă niciunul nu credea că îi va sta atât de bine.

Silver împreună cu Cesar au machiat-o şi i-au făcut părul, un coc simplu asortat cu mai multe pietricele şi pene. Anne când se privi în oglindă zâmbi, necrezând ce de fapt ea era acolo şi le va arăta tuturor cine este cu adevărat ea.

Muzica era pregătită. Ultimul model ieşi de pe scenă, iar la câteva minute după îşi făcu apariţia Anne. Păşi graţios sub lumina reflectoarelor. Încerca să meargă cât mai încet pentru a nu se împiedica sau chiar mai rău, să strice munca ei. Zumzetele şi strigătele de uimire nu întârziară să apară. Toţi erau uimiţi. Unii au lăsat la o parte caietele în care notau câte ceva şi rămâneau cu ochii aţintiţi asupra Annei. Era perfectă, o divă, o zeiţă ce nu putea fi distrusă. Gândurile îi erau limpezi, totul decurgea conform planului. La ieşirea ei de pe scenă, urale şi aplauze au răsunat în întreaga sală. La capătul drumului o aşteptau Silver şi Cesar bucuroşi de victoria ei.

-Ai reuşit! Ai reuşit!

Amândoi au luat-o în braţe bucuroşi. Se aşteptau ca ea să iasă învingătoare, dar ceea ce nu ştiau era un lucru foarte minuscul. Anne reflecta la un lucru: dacă Seth a fost prezent şi a văzut-o.

-Mai uşor să nu-mi şifonaţi rochia.

Le-o tăie scurt. Aşteptă rezultatele. Ştia că mai erau vreo cinci prezentări până când se va termina şi avea să rămână îmbrăcată cu acea rochie. Ar fi vrut să meargă dintr-un colţ în altul al camerei, dar ştia că nu putea. Era prea nervoasă chiar şi pentru binele ei. Niciun pahar de vin nu o mai putea înmuai în acel moment.

-Premiul întâi este acordat domnişoarei Anne Downfall.

La auzul numelui, victoriei şi aplauzelor, Anne aproape că sări în sus de fericire. Fugi să-şi ea premiul bine-meritat, încercând cu greu să nu se împiedice.

-Mulţumesc! Dar în primul rând vreau să le mulţumesc bunului meu prieten Silver şi vărului meu Cesar, două persoane importante pentru mine care m-au ajutat să realizez această capodoperă. Vreau să-i invit şi pe ei alături pe mine pentru că amândoi merită cu adevărat toate aplauzele.

La cerea Annei au apărut şi cei doi pe scenă, urmând o serie de apluze şi de drăgălăşenii, lucruri pe care ea le înghiţea cu greu. Tot ce a făcut pe scenă, era o mască pe care a hotărât să o poarte. Iubea lumina reflectoarelor, ea să fie în centrul atenţiei, dar parcă era prea mult, prea insuportabil. După ce intră înapoi în culise, Helene veni la ea cu telefonul fix.

-Te caută cineva.

-Mulţumesc.

Luă telefonul în mână. În timpul ăsta, Helene o ajută să-şi dea jos rochia pentru că nu mai suporta să stea în ea.

-Alo?

-Felicitări, Anne! Te-ai descurcat de minune.

Vocea părea de fată. Anne reflecă puţin pentru a realiza cine este, dar nu îşi dădea seama.

-Cine eşti?

-Anne, sunt eu! Maya!

-Cum? Dar e imposibil! Tu eşti în Rusia! Ai plecat ca o hoaţă fără să laşi nimic în urmă.

-De asta m-am întors.

Vocea se auzi din spate. Anne îşi întoarse privirea şi o văzu pe Maya gata gata să izbucnească în plâns.

-Îmi pare rău. Pentru tot!